Caută
  • ANBCT

WACS lansează proiectul bucatari fara frontiere 2010

Ceremonia de lansare a avut loc miercuri, 20 octombrie 2010, de la 18:00 la 21:00. Evenimentul a fost găzduit de către ministrul adjunct al Economiei, Finanţelor şi Industriei, dl Hervé Novelli, la Ministerul din Paris, Franţa.


La ceremonie au participat numeroşi profesionişti de renume din domeniul gastronomiei din Franţa şi din străinătate, precum şi membrii de stat şi reprezentanţii ai ONG-urilor.

Primul vorbitor al serii a fost Dl. Novelli. El a salutat şi a sprijinit această iniţiativă de ajutor a WACS-ului şi a subliniat importanţa unui astfel de program umanitar a cărui scop este hrănirea lumii în mai multe feluri. El a fost, de asemenea, mulţumit de faptul că lansarea că avut loc în Paris, Franţa, leagănul bucătăriei clasice.


Dl Gissur Gudmunsson, Preşedintele WACS, a adresat oaspeţilor un discurs pasionat despre visul său de a fonda acest program. El a spus: "Auguste Escoffier, primul nostru preşedinte de onoare, ar fi fost extrem de mândru de evoluţia Asociaţiei noastre şi de lansarea acestui evenminet istoric". El a continuat să spună că "Aceasta lansare va face posibil ca mii, dacă nu milioane de bucătari din întreaga lume, să ofere şi sprijinul lor comunităţii locale proprii, precum şi celei globale. El a făcut un apel, în cele din urmă, bucătarilor din întreaga lume pentru a forma o legătură strânsă sub aceeaşi “ umbrela” încurajându-i să consolideze misiunea acestui proiect peste tot în lume, când şi acolo unde este nevoie.


0 afișare
  • Facebook Clean