Caută
  • ANBCT

RAPORT - Conferinţa europeană WACS Slovacia, Bratislava, 22 – 25 martie 2007

În perioada 22 – 25 martie 2007, la Bratislava s-a organiza Conferinţa europeană a WACS. Locul de desfăşurare a fost aprobat la conferinţa precedentă, la Helsinki, unde preşedinţii asociaţiilor de bucătari au aprobat în unanimitate ca Asociaţia Bucatarilor şi Cofetarilor din Slovacia să fie organizatoarea conferinţei bianuale a WACS.


Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism – România a fost prezentă la această întâlnire cu 3 reprezentanţi ai biroului executiv: domnul Dumitru BURTEA, preşedinte, membru de onoare WACS, domnul Ştefan BERCEA – prim vice-preşedinte şi doamna Gabriela BERECHET – secretar general.


Şedinţa de lucru a fost deschisă de parada drapelelor şi de cuvântul de bun venit adresat delegaţilor de către preşedintele Asociaţiei Bucătarilor şi Cofetarilor din Slovacia, domnul Frantisek Janata şi de către directorul WACS central-european, domnul Reinhold METZ.


S-a dat citire agendei de lucru a conferinţei:

  • - aprobarea minutei conferinţei WACS de la Helsinki

  • - raportul directorilor continentali europeni

  • - programul educaţional: certficarea şi formarea continuă

  • - femeile în WACS

  • - WACS Global Chef Challange – raportul primei finale continentale din Africa

  • - pregătirea alegerilor noului bord director al WACS

  • - programe EU: Comenius, Leonardo, Erasmus, Lingua, transfer educaţional şi mobilitate

  • - sediul WACS

  • - lista juriului aprobată de WACS

  • - schimbări în comitetele WACS (culinar, educaţional, de jurizare, de certificare Master Chef, de reglementare, de competiţii)

  • - discutarea depunerii candidaturii ţărilor europene pentru organizarea Congresului WACS în 2012 (Cehia şi Ungaria)

  • - prezenţa mai activă a ţărilor europene în website-ul WACS

  • - raportul preşedinţilor asociaţiilor de bucătari şi cofetari din Europa

  • - întâlnirile europene: structură, traducere, secretariat

  • - depunerea candidaturii pentru organizarea viitoarei conferinţe a WACS

  • - candidaturi ale noilor asociaţii europene care doresc să devină membre WACS (Moldova, Bulgaria, Serbia)

  • - discuţii libere


La primul punct al ordinii de zi s-a aprobat minuta conferinţei WACS de la Helsinki din 2006: la conferinţe traducerea se asigură de către fiecare asociaţie în parte, întrucât costul pentru asigurarea traducerii simultane sunt mari (traducători, aparatură etc).

Pentru organizarea competiţiei europene a Global Master Chef s-a aprobat locul şi data, după cum urmează:


  • Europa de Nord: Tallinn, Estonia, 3 – 5 noiembrie, 2007

  • Europa Centrală: Budapesta, Ungaria, 25 – 28 septembrie, 2007

  • Europa de Sud: Bled, Slovenia, 25 – 29 octombrie, 2007

Tematica: coş secret de alimente pentru realizarea unui meniu echilibrat pentru 8 persoane, din 4 servicii şi asocierea cu băuturi prin consultarea cu un somelier. Timpul de execuţie este de 5 ore după graficul de desfăşurare stabilit de către WACS.


Pentru finala de la Bled au confirmat participarea 7 din cele 11 asociaţii care fac parte din zona Europei de Sud, între care şi ANBCT.


La acest punct s-a dat citire raportului primei finale continentale care se încheiase cu 2 zile înaintea conferinţei la Johannesburg – Africa de Sud, unde câştigătorul a fost desemnat bucătarul şef din Africa de Sud.


Astfel, s-a menţionat că deşi regulamentul prevede realizarea unui meniu echilibrat nutriţional (prin urmare şi cantitativ), organizatorii au supraevaluat mărimea „coşului secret”, risipa fiind o încălcare a deontologiei profesionale. O altă observaţie a fost că preocuparea bucătarilor care intră în competiţie trebuie să fie mai ales asupra preparării culinare şi mai puţin asupra asocierii preparatelor cu băuturile, aici făcându-se menţiunea că regulamentul WACS a prevăzut expresia „Băuturi”, nelimitând asocierea cu ceaiuri, cafea sau ape minerale, unul dintre reproşuri fiind acela că s-ar fi restricţionat accesul la acestă competiţie a bucătarilor de alt cult religios decât cel creştin, a căror credinţă interzice consumul băuturilor alcoolice.


În cuvântul domnului Bill Gallagher, prin vocea domnului Gissur Gudmunsen, s-a menţionat că este de datoria fiecărui bucătar, indiferent de orientarea religioasă, să se informeze asupra băuturilor, altele decât ceaiul, cafeaua sau apele minerale (bere fără alcool, vin fără alcool) şi că organizatorul competiţiilor continentale trebuie să organizeze după selecţia alimentelor din coşul secret un seminar despre vinurile şi alte băuturi pregătite spre a fi asociate cu preparatele ce vor fi executate.


De asemenea, s-a menţionat că jurizarea nu va fi afectată de calitatea asocierii băuturilor cu preparatele culinare.


S-a precizat că ingredientele tipice bucătăriei naţionale (condimente, verdeţuri condimentare, legume specifice) trebuie fie aduse de către competitor.

Pentru reducerea costurilor organizatorului, s-a sugerat ca preparatele să fie vândute după evaluarea lor de către juriu.


Un punct slab al competiţiei s-a dovedit lipsa informaţiilor referitoare la dotarea standard a bucătăriei competiţionale (dimensiune, echipamente, ustensile, inventar mărunt, vase, forme etc). Acest lucru poate deveni un inconvenient la confruntarea finală.


La acest punct, preşedintele asociaţiei bucătarilor din Cipru a precizat că, dat fiind faptul că finala se va desfăşura într-o ţară arabă, este inutil ca în coşul secret să fie prezentă carnea de porc şi că, de asemenea, este inutilă antrenarea bucătarului pentru realizarea de preparate din acestă materie primă.


În raportul său, directorul Europei de Nord a WACS a precizat că deja în multe ţări s-a ţinut competiţia naţională pentru desemnarea reprezentantului la finala din Tallinn. A apreciat că nivelul competiţional a fost foarte ridicat şi a apreciat că în opinia sa finalistul Global Maste Chef va fi un european.


Acelaşi lucru a fost confirmat şi de directorul central-european, domnul Reinhold Metz, care a apreciat că nivelul competiţional de la Expogast 2006 - Luxembourg, Artistica – Rimini, 2007 şi Marina di Carrara – 2007 a fost extrem de ridicat.


Directorul Sud European, domnul Srecko Koklic a informat participanţii la conferinţă cu ultimele detalii legate de organizarea finalei la Bled (tragerea numerelor de participare la sorţi, alegerea alimentelor din coşul secret, sedinţa cu somelierul, redactarea meniului şi graficul de desfăşurare a competiţiei). În ceea ce priveşte comunicarea, acesta a apreciat ca fiind extrem de eficientă comunicarea cu ANBCT care răspunde prompt la toate mesajele pe care acesta le transmite.


În ceea ce priveşte frecvenţa întâlnirilor la conferinţe, s-a apreciat că dat fiind faptul că finalul acestui an este alocat desemnării competitorilor europeni la Dubai în 2008, următoarea întălnire să se desfăşoare în 2008, înainte de Congresul din Dubai.


Întrucât urmează alegerile noului bord director al WACS, reprezentantul Ciprului a precizat că acesta ar fi foarte eficient dacă preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul ar fi din aceeaşi regiune. De asemenea, s-a subliniat faptul că, deşi Europa are cel mai mare număr de organizaţii membre WACS cu cel mai mare număr de membri, prezenţa în bordul director este redusă şi că pentru următorul mandat preşedinţia ar trebui asigurată de un european. Asia, Oceania şi America (Nord şi Sud) sunt competitoare redutabile în cursa pentru preşedinţia WACS însă temerea este că preluarea preşedinţiei ar diminua importanţa gastronomiei europene.


Prezenţa femeilor în WACS a fost readusă în atenţie: astfel, la congresul de la Dubai, în paralel se va desfăşura cogresul femeilor din WACS. UBF Solution a sponsorizat cu o importantă sumă de bani prezenţa a 7 femei. Federaţia Bucătarilor din Italia a precizat că în Italia există o asociaţie a femeilor bucătar-cofetar şi a prezentat şi noul model al insignei „Lady Chef” pe care o vor purta reprezentantele Italiei la Congresul din Dubai.


Domnul Reinhold Metz a precizat că o prezenţă foarte activă în WACS este doamna Sirkka Routinen, ambasador WACS pentru Finlanda şi că drept merit al activităţii site-ul asociaţiei bucătarilor nordici găzduieşte profilul său personal şi profesional.


De altfel, şi în website-ul ANBCT la link-ul profile de succes este prezentată biografia doamnei Cornelia Ghişoi. Atât la Bratislava, cât şi la alte întâlniri, preşedintele ANBCT a precizat că ideea promovării femeii bucătar-cofetar nu este nouă, în echipa naţională fiind prezente femei încă din anii ΄70, stărnind la acele vremuri multe zâmbete neîncrezătoare din partea altor echipe alcătuite exclusiv din barbaţi. Şi în ultimii ani aproape că nu a existat competiţie internaţională la care să nu fi fost în echipă măcar o femeie. Amintim astfel pe: Cornelia Ghişoi, Maria Rusu, Petronela Ciubotaru, Elena Bozdoc, Tudoriţa Miron, Ioana Neagoe, Maria Mihaela Moja, Irina Ignat, Vasilica Pitorac care la toate competiţiile la care au fost au venit cu medalii.


În ceea ce priveşte programele EU s-a precizat că WACS nu accesează fonduri pentru asociaţiile membre, ci că fiecare asociaţie trebuie să respecte regulile naţionale de accesare.


Programele educaţionale, certificarea şi formarea continuă au fost alte subiecte de discuţie ale întâlnirii.


Astfel, fiecare asociaţie a răspuns unui chestionar pe baza căruia urmează să se elaboreze condiţiile de agreere a pregătirii în domeniul gastronomiei la nivel mondial, deoarece în prezent, certificarea calificării, specializării sau a titlului de maestru în arta culinară este acordată şi recunoscută de diferite autorităţi de reglementare: în Germania, calificarea este atestată de Ministerul naţional al educaţiei iar certificarea Maestru in arta culinară se face de către Asociaţia natională a bucătarilor şi camera de comerţ şi industrie a Germaniei.


În Olanda toate nivelurile de pregătire sunt certificate de Ministerul naţional al educaţiei şi asociaţia bucătarilor.


În Italia calificarea este certificată de ministerul educaţiei iar Maestru în Arta Culinară de Federaţia Italiană a Bucătarilor.


La noi, formarea iniţială este autorizată de: Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru învăţământul liceal şi profesional de profil, de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor – pentru formarea adulţilor, iar Maestru în Arta Culinară de către Autoritatea Naţională de Turism şi ANBCT.


Pentru reglementarea recunoaşterii internaţionale a bucătarilor, pe baza chestionarelor înaintate, se va face un ghid de recunoaştere a competenţelor profesionale, pentru a facilita accesul mai uşor la profesie a bucătarilor care lucrează în afara ţării de rezidenţă.


O altă problemă discutată a fost sediul permanent al WACS precum şi a personalului permanent WACS. S-a precizat că UBF Solution s-a oferit să plătească chiria pentru 2 ani într-un sediu care cel mai probabil va fi la Viena.


S-au reiterat condiţiile necesare accesării posturilor de membri în juriul WACS libere.

Eligibil pentru un asemenea post este numai un bucătar/cofetar cu activitate competiţională naţională şi internaţională de cel puţin 10 ani, fie membru în echipa naţională fie căpitan de echipă, cu recomandare din partea asociaţiei.


S-a făcut menţiunea că în postul de juriu în WACS trebuie să fie capabil să jurizeze atât clasele la rece cât şi clasele la cald, existând în ultima perioadă preferinţa de a se juriza numai clasele la cald. Documentele (CV-ul profesional şi recomandarea asociaţiei) trebuie trimise directorului regional european care va înainta propunerile către comitetul de jurizare al WACS. Din partea ANBCT în prezent numai domnul Dumitru BURTEA este nominalizat ca juriu WACS, propunerea făcută fiind pentru Ştefan BERCEA.


La raportul preşedinţilor asociaţiilor de bucătari fiecare ţară a făcut un rezumat al activităţilor desfăşurate în perioada scursă de la ultima conferinţă şi, întrucât durata prezentării rapoartelor a depăşit cu mult timpul alocat s-a propus ca la viitoarea conferinţă acest raport să se facă în scris şi să se înmâneze înaintea conferinţei spre consultare. Se consideră ca în acest mod se eficientizează şi raportarea, se alocă timpul altor discuţii de interes pentru participanţi şi rămâne şi un document necesar redactării procesului verbal al conferinţei. ANBCT a fost singura asociaţie care şi-a prezentat raportul în PowerPoint, fiind apreciată de către participanţi care foarte sugestivă şi pertinentă. În raportul său ANBCT a prezentat proiectele în care va fi implicată precum şi propunerile de elaborare a unui reţetar european, de atragere a bucătarilor tineri pentru formarea lor ca jurii în competiţii naţionale şi internaţionale. Prezentarea poate fi văzută în website-ul anbct: www.anbct.ro .


La conferinţă s-a reiterat dorinţa unor asociaţii profesionale de a deveni membre WACS (Bulgaria, Serbia, Moldova) care este posibil să fie supuse la vot la Congresul din 2008 din Dubai.


Întrucât activitatea WACS în 2007 este marcată de finalele europene pentru desemnarea reprezentanţilor la Global Marster Chef din Dubai s-a propus ca următoarea conferinţă să fie în perioada premergătoare congresului.


Şi-au depus candidatura pentru organizarea viitoarei conferinţe Grecia, Serbia şi Cehia.

Prin vot secret s-a aprobat organizarea Conferinţei europene în intervalul 15-28 februarie 2008 la Praga, Cehia.


Discuţii libere:

La conferinţa de la Bratislava şi-a prezentat intenţia de a deveni membră corporativă sau extraordinară a WACS o organizaţie din România, Federaţia Bucătarilor din România, prin vocea preşedintelui ei, domnul Sorin Pitiş.


Răspunsul primit a fost acela că solicitarea sa către bordul WACS trebuie să se facă cu recomandarea ANBCT, unică reprezentantă WACS pentru România, conform statutului WACS.


De asemenea la discuţii libere s-a pus încă o dată în discuţie faptul că aceste întălniri bianuale ar trebui să se constituie şi în seminarii, work-shopuri, pentru a creşte eficienţa întâlnirilor. S-a menţionat că timpul alocat conferinţei este prea scurt şi că în locul programului de divertisment rezervat de către organizator pentru promovarea turistică a ţării organizatoare să se creeze timp mai mult pentru eventuale demonstraţii, expoziţii culinare, etc. Propunere va fi validată la următoarea conferinţă.


În ceea ce priveşte costurile organizării congreselor, s-a apreciat că fără sprijin guvernamental nu se poate concepe o organizare eficientă. Astfel, preşedintele asociaţiei bucătarilor din Irlanda, organizator al Congresului din Dublin din 2002 a apreciat că pentru organizare s-au cheltuit aproximativ 1,5 milioane de euro.


Asociaţia Bucătarilor din Malta a prezentat un proiect destinat colectării de fonduri. Proiectul, numit „34U” (copac pentru tine) se bazează pe donaţie în valoare de 15 euro pentru achiziţionarea unui măslin, care se va planta în Malta, cu însemnele : Donaţie din partea asociaţiei...” pentru ajutorarea semenilor noştri.


Iniţiativa a fost salutată de către toţi participanţii la conferinţă şi fiecare asociaţie are de astăzi un măslin în Malta.


Lucrările au fost încheiate de directorul Reinhold Metz, care a mulţumit organizatorilor, Asociaţia Bucătarilor şi Cofetarilor din Slovacia pentru modul ireproşabil în care şi-au dus la bun sfârşit misiunea.


Gabriela Berechet

Secretar general ANBCT-România

0 afișare
  • Facebook Clean