Caută
  • ANBCT

ANBCT la 40 de ani

Cea mai veche Asociaţie profesională din România – ANBCT – a împlinit patru decenii de existenţă. La sfârşitul anului 1971 lua fiinţă Asociaţia Bucătarilor şi Cofetarilor din România (ABCR), a cărui primă structură de conducere era formată din Berbece Constantin (preşedinte), Burtea Dumitru, Cotan Vasilica şi Mihai Constantin (vicepreşedinţi), Ceară Cornelia (secretar). Scopul declarat al organizaţiei a fost de a contribui la dezvoltarea meseriilor din domeniul producţiei culinare, organizarea de acţiuni profesionale şi participarea la evenimente internaţionale. În acelaşi an asociaţia a aderat la FIC (Federaţia Internaţională a Bucătarilor) ce va deveni ulterior WACS (World Association of Chefs Societies – Asociaţia Mondială a Societăţilor de Bucătari).


După 1995, ABCR s-a reorganizat sub denumirea de Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism din România (ANBCT).


Dumitru Burtea, membru fondator al asociatiei, membru de Onoare pe viata al WACS şi Preşedinte de Onoare ANBCT

„Deşi au existat numeroase dificultăţi am participat la evenimente mondiale de top, unde am obţinut peste 50 de diplome, medalii şi trofee. Ele au recompensat în primul rând şcoala de gastronomie românească, şi sublinez acest lucru în pofida unor afirmaţii făcute de amatori care vor să acrediteze ideea că românii nu excelează în acest domeniu. Am dovedit contrariul la concursurile internaţionale, congrese mondiale, expoziţii, târguri şi cursuri profesionale pentru specializarea bucătarilor, pregătindu-i pentru obţinerea titlului de « Maestru în Arta Culinară». România a fost în prim planul unor mari competiţii internaţionale de prestigiu: Budapesta (1962), Praga (1968), la toate cele 10 olimpiadele gastronomice şi la 12 Congrese mondiale. Prima participare a ţării noastre la Concursul Mondial al Tinerilor Bucătari şi Cofetari s-a produs la Maastricht – Olanda (2000), organizat cu ocazia Congresului WACS. Anul 2008 a marcat aderarea elitei maeştrilor români la asociaţia europeană de bucătari Euro-Toques International (ETI), prin Asociaţia Euro-Toques România, care în prezent are peste 50 membri » – rememorează Dumitru Burtea, membru de Onoare pe viata al WACS şi Preşedinte de Onoare ANBCT.

În opinia domniei sale ţara noastră are nevoie de un «Institut de gastronomie sau o şcoală de formare profesională, care să promoveze în rândul tinerilor apetitul pentru asemenea cariere. Astfel gastronomia românească va putea fi promovată la nivel de artă aşa cum se întâmplă azi în majoritatea ţărilor cu tradiţie turistică».

2 afișare
banner.png
  • Facebook Clean